BitForTip – o metodă rapidă și creativă de a câștiga bitcoin | CexMinerRomania

BitForTip – o metodă rapidă și creativă de a câștiga bitcoin

În ultima perioadă am lansat o serie de articole despre metode rapide de a câștiga sume mici de bitcoin. Este vorba despre diferite servicii pe care le puteți face de acasă. BitForTip este una dintre ele. Este o idee de afacere pe care doar moneda bitcoin putea să o scoată la lumină. Datorită faptului că permite efectuarea de microtranzacții cu comisioane extrem de mici.

Bitfortip un nou serviciu online. Eram mai degrabă în căutare de faucet-uri cu reward mai mare și microjoburi pentru bitcomani. Ceea ce am descoperit este un serviciu de care mi-am dat seama că aveam nevoie. Îmi place să îmi fac cumpărăturile pe Internet și  mă consider o profesionistă în găsirea celor mai bune oferte. Nu m-am gândit că mi-ar face chiar plăcere să deleg activitatea. Ei bine…

Principiul BitForTip

Piața BitForTip are un principiu simplu – vinzi cunoștințe contra bitcoin. Este vorba despre un fel de sistem de personal shopping electronic. Utilizatorii pot să posteze o serie de produse de care ar fi interesați, iar comunitatea îi ajută să găsească cea mai bună ofertă disponibilă online. Odată ce cumpărătorul s-a hotărât asupra unei oferte, îl răsplătește pe cel care l-a ajutat să găsească produsul cu o sumă de în bitcoin, mai mică sau mai mare.

Platforma BitForTip este interesantă și identifică o problemă pe care doar moneda bitcoin o putea rezolva. Pune în contact cumpărătorii care nu au timp să caute oferte cu pasionații de shopping care adoră să caute pe Internet și au o mână bună în găsirea celor mai bune prețuri sau celor mai rare produse. În tot procesul, pot fi răsplătiți cu sume care pornesc de la 0,0001BTC (cam 0,6 cenți). Stăm deci ceva mai bine decât la un faucet clasic iar procesul este mai antrenant. Pentru întrebările mai dificile, desigur, și recompensele sunt pe măsură. Între timp, cei care vor să facă niște cumpărături istețe, economisesc timp și se sfătuiesc cu ceilalți participanți în legătură cu cele mai bune oferte.
  
Produsele la mare căutare

Fiecare își cam cunoaște magazinele preferate, mărcile care i se potrivesc și câteva site-uri unde se găsesc reduceri bune. Sunt unele produse pe care însă le găsești mai greu. Pentru care vrei neapărat să găsești cel mai bun preț sau…produse despre care nici măcar nu ști sigur dacă există. În plus, nu toată lumea are câte o oră sau două de pierdut să găsească cea mai bună ofertă.

Majoritatea întrebărilor postate de utilizatori sunt destul de ușoare, la câteva clickuri distanță. De exemplu, oferte pentru încălțăminte la prețuri bune, en-gros, modele digitale 3D sau un anumit model de pantofi sport. Am găsit însă și întrebări care chiar ridică provocări serioase, pentru care e nevoie să faci puțină muncă de cercetare. Acestea sunt recompensate pe măsură.

Iată câteva întrebări foarte interesante de pe BitForTip care mi-au atras atenția și care mi s-au părut creative:
Vi s-a întâmplat vreodată să aveți nevoie de un produs sau serviciu, dar să nu știți dacă există pe piață, exact așa cum vi-l doriți? Iată un exemplu:
”Există cumva utilitate pentru un algoritm care rezolvă pătratele magice impare la super-viteză fără procesare matematică, indiferent de dimensiune? Dacă nu există, atunci unde ar trebui să postez un astfel de algoritm pentru a avea parte de cea mai bună expunere? ”

Nici categoria Fashion nu este lipsită de provocări. Cineva postase o fotografie cu o rochie și cerea sfaturi în legătură cu o pereche de pantofi care să se potrivească.
Există zeci de întrebări la care nu v-ar lua mai mult de câteva minute să răspundeți. Sunt și altele care sunt un adevărat concurs. Cele mai interesante sunt însă întrebările pentru care nu s-a primit răspuns. Acolo unde nu există niște produse disponibile pentru cererea utilizatorilor, s-ar putea să descoperiți idei de afaceri noi.
  
De partea cealaltă a baricadei – cei care pun întrebările

Am primit câțiva satoshi pentru a testa și frontul opus. Am postat vreo două întrebări rapide, fără să mă gândesc prea mult la ele. Am așteptat răspunsuri de la ceilalți utilizatori. Unde găsesc analize tehnice de preț bitcoin care să aibă cea mai bună acuratețe și care este cea mai rezistentă țigară electronică. Răspunsurile mi-au venit aproape instantaneu (e adevărat, nici întrebările nu erau foarte dificile și aș fi putut să-mi răspund singură la ele).

După asta, am fost năpădită de regrete. Mi-am dat seama că de fapt vreau să pun câteva zeci de întrebări și mi-am adus aminte de toate momentele în care BitForTip mi-ar fi putut ușura munca. Ce marcă sunt ghetele pe care le poartă personajul Darlene din Mr. Robot în sezonul 1 și unde pot găsi ceva asemănător la un preț sub 200$? 
Cum căutați cele mai bune oferte pentru biletele de avion și cu cât timp în avans faceți rezervarea? Vreau să îmi fac o fereastră falsă care să dea lumină asemănătoare cu cea de zi, pentru demisol. Idei?
Când eram copil, m-am jucat cu decorația din război a bunicului și am pierdut-o. 

Unde aș putea să găsesc pe cineva care să facă una identică? Așadar, m-am văzut nevoită să îmi fac un refill la portofelul pe care îl folosesc pe BitForTip ca să pot să pun toate întrebările ”pe bune” la care vreau să primesc un răspuns.

Testând ambele fronturi, mi-am dat seama cât de simpatic este sistemul de recompense. Când răspunsul tău este ales cel mai bun și primești câțiva satoshi pentru el, chiar simți că ai câștigat într-o mică competiție. Când trebuie să alegi cel mai bun răspuns și să răsplătești pe cineva te simți bine, ai o mică satisfacție pe lângă faptul că ai primit cel mai bun răspuns într-un timp scurt.
  
Concluzii

BitForTip este o platformă care ar fi fost imposibilă fără moneda bitcoin. Sistemul electronic al băncilor tradiționale este de-a dreptul chinuitor pentru utilizatori și, cel mai probabil, și pentru bănci. Băncile manevrează banii greoi și neîndemânatic. Au de multe ori pierderi atunci când trebuie să mute o sumă de bani dintr-un loc în altul și un sistem de securitate ca o ceșcuță de porțelan chinezesc autentic – o îngrijești și o păstrezi în vitrină, dar ști că într-o zi o să se spargă. Nu este vorba că nu ar vrea să poată să facă microtranzacții, problema este că e atât de costisitor încât preferă să își ia un comision de x% din sume fabuloase.

În consecință, îi vor trata întotdeauna cu mai multă deferență pe cei care au la ei conturi grase. Când vine vorba despre un serviciu de tipul celui oferit de BitForTip, cât consideri că ar trebui să îi plătești celui care te ajută să găsești produsul potrivit? 5 lei? 10 lei? 100 de euro, ca să le faci pe plac băncilor și să le plătești comisioanele? Nu este mai comod să trimiți câțiva satoshi fără să îți mai bați capul calculând câti bani îți vor dispărea de pe card pentru comisioane? Iată că…cei care aleg să se lipsească de bitcoin, se vor lipsi și de niște servicii creative, distractive și interesante cum este BitForTip. But that’s none of my business.







 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu